20 septembrie – 10 octombrie 2017

Conferinţa naţională PHILOHISSTORISS, ediţia a III-a

În perioada 1-5 noiembrie 2017 va avea loc cea de-a treia ediţie a Conferinţei Naţionale PhiloHistoriss. Scopul conferinţei este acela de a promova şi dezvolta munca de cercetare în domeniile istorie şi filosofie, cu specializările conexe, precum şi de a conştientiza participanţii la conferinţă, studenţii Universităţii Babeş-Bolyai şi publicul interesat cu privire la relevanţa cercetării (în aceste domenii) pentru societatea contemporană. Chiar dacă ediţiile anterioare s-au desfăşurat pe durata a trei zile, prin această ediţie ne-am propus să extindem timpul alocat activităţilor menite să îi familiarizeze pe studenţii participanţi cu Universitatea Babeş-Bolyai şi cu istoria oraşului Cluj-Napoca.

Sesiunea de comunicări științifice, din cadrul Conferinței Naționale PhiloHistoRiSs (1-5 noiembrie 2017), este adresată studenților, masteranzilor și doctoranzilor din domeniile și specializările: Istorie, Filosofie, Istoria artei, Arheologie, Arhivistică, Științe ale informării și documentării, Etnologie, Relații internaționale, Studii europene, Studii de securitate, Studii culturale.

De această dată vă aşteptăm la Cluj-Napoca timp de 5 zile, perioadă în care vom pregăti diverse activităţi, prelegeri susţinute de profesorii invitaţi, tur ghidat în centrul istoric al oraşului şi quiz-night.

Termen limită pentru înscrieri: 6 octombrie

Afişul conferinţei
Formular de înscriere